Cum pornim o masina care nu a fost pornita o perioada lunga de timp
Mașinile care au stat parcate nepornite de luni sau ani de zile, poate chiar fără ulei, nu reacționează bine la o pornire subită. Indiferent de cât timp a stat nepornită mașina, șase luni sau șase ani, șoferii trebuie să urmeze anumiți pași înainte să pornească motorul și să scoată mașina pe drum, mai ales dacă se dorește ca aceasta să aibă o viață lungă. Primul pas constă în inspecția vizuală a mașinii unde șoferii trebuie să verifice dacă sunt scurgeri de lichide, îmbinări ruginite, furtunuri putrezite sau sigilii compromise. Verificarea scurgerilor se va face la servodirecție, motor, transmisie, axul spate și frâne.
Durata de timp în care mașina a stat nepornită va determina ce lichide vor trebui înlocuite complet. De exemplu, dacă descoperiți o mașină veche dar bună în garajul cuiva care a stat nepornită de ani de zile atunci toate lichidele din sistemele mașinii vor trebui înlocuite. În schimb, dacă mașina a stat în hibernare doar în lunile de iarnă atunci este necesară schimbarea uleiului, filtrului de ulei, antigelului și drenarea combustibilului din rezervor și carburator. Se verifică dacă toate celelalte lichide se află la nivelele potrivite și se umflă anvelopele la presiunea indicată de producător.
Înaintea parcării mașinii pe termen lung se recomandă deconectarea acumulatorului și depozitarea acestuia într-o încăpere uscată. Dacă acest lucru a fost făcut înainte atunci șoferii vor trebui doar să curețe bornele și conectorii acumulatorului cu un amestec de bicarbonat de sodiu și apă, să încarce acumulatorul și să-l instaleze în mașină. Dar dacă mașina a fost parcată ani de zile cu acumulatorul instalat atunci este necesară achiziția unuia nou împreună cu conectorii de cupru pentru că aceștia își pierd proprietățile conductive pe măsură ce îmbătrânesc.
Dacă mașina nu a fost pornită peste trei luni de zile atunci este recomandată scoaterea bujiilor și introducerea în cilindrii a unor lubrifianți specifici. Cum bujiile se aprind într-o ordine specifică, biroul de închirieri auto Nova Rent a Car din Iași vă recomandă să etichetați fiecare fir de bujie înainte să-l scoateți. Cablurile de curent pentru bujii sunt scumpe, vă recomandăm să le trageți cu grijă prinzând de partea groasă care este cea mai aproape de motor. Înlocuiți bujiile dacă acestea arată ca fiind ruginite sau contaminate cu ulei. Cu bujiile scoase porniți motorul de la cheie de câteva ori pentru a permite lubrifiantului care a fost pus în cilindrii să ungă pereții acestora și pentru a pregăti uleiul și pompa de combustibil înaintea aprinderii. Vă recomandăm să continuați să rotiți motorul de la cheie până când uleiul ajunge la presiunea potrivită (pentru aceasta există la bord un manometru de presiune sau un martor de presiune care se stinge când este atinsă presiunea potrivită) înainte de montarea bujiilor și a fiselor în poziția corectă. Din moment ce a fost scos tot combustibilul va trebui introdus puțin lichid de pornire motor la gura carburatorului (pentru aceasta va trebui scos filtrul de aer) iar după câteva apăsări ale pedalei de accelerație, mașina ar trebui să pornească.
După pornire, nu scoateți mașina la drum și nu accelerați motorul ci lăsați-l să se încălzească la ralanti. În timp ce motorul funcționează la ralanti, montați înapoi filtrul de aer, verificați nivelul lichidului de la transmisie și verificați dacă sunt scurgeri de lichide sub mașină. După aceea opriți motorul și verificați furtunurile de cauciuc și a curelelor de la alternator pentru crăpături sau dacă trebuie tensionate. Ungeți suspensiile, verificați uzura articulațiilor, a bucșelor, dacă este rugină pe arbori, scurgeri din amortizoare și verificarea tampoanelor de oprire suspensie (dacă lipsesc sau sunt stricate). Verificați riguros frânele. Cu mașina ridicată pe cric rotiți fiecare roată cu mâna în timp ce o altă persoană se află la pedală. Fiecare roată trebuie să se oprească brusc în momentul frânării și să fie eliberată rapid la luarea piciorului de pe pedala de frână. Vă recomandăm o inspecție vizuală a discurilor de frână și a etrierelor pentru coroziune. Ultimul pas înainte de scoaterea mașinii la drum constă în verificarea farurilor, semnalizatoarelor și a stopurilor mașinii. În cazul în care nu funcționează, verificați siguranțele mașinii.
O călătorie scurtă de o jumătate de oră în jurul locuinței va evapora orice urma de umezeală din motor și din sistemul de evacuare al gazelor de eșapament. În acest timp șoferii vor vedea dacă motorul are rateuri, dacă există sunete sau vibrații anormale și dacă instrumentele de bord (presiune ulei, temperatură, încărcare acumulator) indică valori corecte. O dată ajunși acasă vă recomandăm să creați o listă cu lucrurile observate în timpul testului precum bătăi la motor, frâne care trag într-o parte, direcție rigidă. De asemenea verificați din nou nivelele la lichide și verificați dacă au apărut scurgeri după călătoria de test. După ce au fost rezolvate toate probleme apărute mașina poate fi folosită la drum lung.
Pentru rezervări NON-STOP vă rugăm să ne contactați:
0765.237.772
contact@nova-rentacar.ro