Rezervări telefonice : (004) 0759 145 194

Cât de reciclabile sunt bateriile mașinilor electrice?

2021-11-13 14:20:20 Autor: Nova Rent a Car
Cât de reciclabile sunt bateriile mașinilor electrice?


Popularitatea mașinilor electrice este în creștere continuă din mai multe motive: normele de poluare tot mai restrictive pentru motoarele cu combustie internă, stimulentele guvernamentale, performanțele mari, costurile reduse cu alimentarea, zero emisii de noxe. Aceste vehicule reduc emisiile de gaze cu efect de seră, îmbunătățesc calitatea aerului și ajută proprietarii să economisească bani cu alimentarea. O dată cu creșterea în popularitate a mașinilor electrice apar și problemele care țin de reciclarea și eliminarea bateriilor. După uzarea bateriilor din vehiculele electrice, eliminarea corectă a acestora este critică pentru mediu și din motive de siguranță. Aruncarea la gunoi sau depozitarea bateriilor uzate nu este o soluție potrivită sau sustenabilă. Bateriile ar trebui reciclate sau reutilizate în alt domeniu pentru a le extinde ciclul de viață. Reciclarea și reutilizarea bateriilor litiu-ion contribuie la susținerea unui mediu mai curat și sănătos.

Speranța de viața a bateriilor din vehiculele electrice este limitată, se estimează că aceasta este cuprinsă între 10 și 15 ani, în funcție de frecvența încărcărilor și de domeniul de aplicabilitate. De exemplu, în vehiculele mari și grele, dube, autobuse, speranța de viață este mai mică. La rata de degradare a bateriilor contribuie mai mulți factori dintre care cei mai importanți sunt temperatura și obiceiurile de încărcare. Degradarea poate fi neuniformă determinând un dezechilibru. Stresul mecanic are de asemenea un rol important în durata de viață a bateriilor.

Extinderea duratei de viață a bateriilor se face prin ferirea mașinii de temperaturile extreme și de evitarea încărcărilor 100% și a descărcărilor la 0%. Expunerea la temperaturi foarte mari sau foarte mici afectează bateriile motiv pentru care biroul de închirieri auto Nova Rent a Car din Iași vă recomandă să parcați mașinile la umbră în zilele de caniculă și să le conectați la stațiile de încărcare când temperaturile au scăzut. Lăsarea mașinii la încărcat toată noaptea nu este recomandat, încărcările parțiale strategice vor extinde durata de viață a bateriilor. Degradarea bateriilor va avea loc și atunci când bateriile stau complet descărcate pentru perioade de extinse timp.

O dată cu degradarea bateriilor dintr-o mașină electrică, șoferii observă scăderea autonomiei, scăderea performanțelor și creșterea vizitelor la stațiile de încărcare. Atunci când degradarea este foarte mare și necesită înlocuirea cu noi baterii, șoferii trebuie să aibă în vedere că eliminarea improprie are un impact negativ asupra mediului. Bateriile trebuie fie reciclate fie reutilizate în alte domenii de activitate. Bateriile conțin substanțe chimice toxice motiv pentru care trebuie evitată complet aruncarea lor la gunoi sau depozitarea. Metodele de reciclare și reutilizare sunt încă în fazele de dezvoltare dar cu rezultate promițătoare.

Care este impactul bateriilor vehiculelor electrice asupra mediului? Cu toate că mașinile electrice reduc poluarea din zonele urbane, bateriile lor prezintă câteva probleme. De exemplu, obținerea materialelor prime necesare pentru crearea bateriilor litiu-ion produce multă poluare și noxe cu efect de seră. O altă problemă este dată de locația acestor materii prime care sunt concentrate în câteva țări de pe planetă.

Eliminarea bateriilor reprezintă o problemă majoră deoarece multe din bateriile vehiculelor electrice ajung în gropile de gunoi sau să fie depozitate. Acest lucru poate conduce la contaminarea apei și a solului sau poate produce incendii. Se estimează că stocul de baterii degradate va depășii 3.5 milioane până în anul 2025, ceea ce reprezintă probleme serioase de siguranță și conservare. Mai multe materiale ar trebui recuperate pentru reutilizare și mai multe baterii ar trebui reciclate. În prezent, reciclarea bateriilor litiu-ion este un procedeu greoi și complex neprofitabil astfel, reutilizarea ar fi o alegere mai bună. În general, reutilizarea materialelor este preferabilă în locul reciclării deoarece reciclarea are nevoie de mai multe etape în procesul de fabricație.

Mai multe companii din domeniul tehnologiei dezvoltă modalități inovative și economice pentru reciclarea și reutilizarea acestor baterii uzate. Bateriile uzate din mașinile electrice au potențial în mai multe domenii de activitate pe lângă resursele naturale prețioase pe care le conțin. Folosirea acestor baterii în alte domenii reprezintă un exemplu de reutilizare, în timp ce extragerea materiilor prețioase este o procedură importantă de reciclare.

Utilizarea bateriilor uzate în alte domenii de activitate. Bateriile care trebuie înlocuite dintr-o mașină sunt încă folositoare deoarece o baterie degradată mai are 70% din capacitate iar acest potențial trebuie folosit în alte domenii. De exemplu aceste baterii ar putea fi folosite pentru:
•    Stații electrice rezidențiale
•    Iluminat stradal
•    Lifturi
•    Centre de date
•    Ups-uri
În condiții potrivite aceste baterii degradate ar mai putea fi folosite ca sursă de energie pentru încă zece ani în alte domenii de activitate. Acest lucru reduce problemele de eliminare și ar putea avea stimulente economice tentante. Reutilizarea acestor baterii ca și surse energetice de rezervă ar crește siguranța rețelelor energetice rezidențiale.

Bateriile care au la bază tehnologii noi reprezintă cea mai bună soluție la reciclare și reutilizare.
O speranță pentru viitor sunt bateriile sodiu-ion care funcționează similar cu bateriile pe bază de litiu-ion și sunt la fel de reciclabile. Sodiul este mai ieftin și cu mult mai abundent în comparație cu litiul astfel dacă bateriile pe bază de sodiu-ion vor putea fi aduse la aceleași nivele de densitate cu cele pe bază de litiu-ion atunci bateriile sodiu-ion vor deveni standard.

O altă tehnologie de viitor o reprezintă bateriile cu stare solidă deoarece sunt chiar mai eficiente decât bateriile litiu-ion și mult mai sigure în ceea ce privește potențialul de a lua foc. BMW și Toyota sunt producătorii auto care au declarat că vor utiliza în viitorul apropiat baterii cu stare solidă.

La final, cel mai important lucru de reținut este: să nu se arunce bateriile la gunoi.

 

Pentru rezervări NON-STOP vă rugăm să ne contactați:

0765.237.772
contact@nova-rentacar.ro